|
23 mar 2005
Blue Leaf Multimedia a creat noul design al site-ului Olimpiadelor Comunicarii, cel mai important eveniment de formare profesionala adresat tinerilor care isi doresc o cariera in industria de comunicare. Redesign-ul este prima etapa dintr-un proces de transformare a site-ului www.olimpiadelecomunicarii.ro in cea mai importanta resursa online cu informatii de specialitate. Un loc important in strategia noului site il ocupa dezbaterile si comunitatea, care pana in prezent numara peste 4700 de membri. De aceea, noul aspect grafic pune accent pe simplitate, caldura si interactiune umana. Site-ul aloca un spatiu important declaratiilor castigatorilor din editiile trecute si opiniilor specialistilor consacrati in domeniu. www.olimpiadelecomunicarii.ro ofera o modalitate de navigare simpla printre numeroasele articole, studii de caz, tutoriale sau link-uri catre site-uri de specialitate din Romania sau din strainatate. In plus site-ul le da ocazia utilizatorilor lui sa fie la curent cu cele mai importante stiri din industrie cu ajutorul “Revistei Presei de Specialitate”. “Am ajuns la un nivel de maturitate care ne permite sa sustinem proiecte de impact cum este cazul Olimpiadelor Comunicarii”, afirma Vlad Ivan, Managing Partener Blue Leaf. “Gala Societatii Civile, Festivalul de Comunicare Digitala Internetics, Festivalul European AdPrint sunt alte exemple ale investitiei pe care am facut-o pentru a maximiza comunicarea unor proiecte bine cunoscute pe piata.” Blue Leaf Multimedia este un nume cunoscut in web-design-ul din Romania, activand in industria de comunicare online din 1998. Printre cei mai importanti clienti ai agentiei se numara: Subaru, Harley Davidson, Steilmann, Policolor, Sony Music, Millenium Communications. |
|
|