27 oct 2004
Proiectul anual al Asociatiei de Comunicare Ethos - Olimpiadele Comunicarii a primit premiul pentru cea mai buna initiativa de tineret din programul Youth al Comisiei Europene, pentru anul 2004.
Proiectul anual al Asociatiei de Comunicare Ethos - Olimpiadele Comunicarii a primit premiul pentru cea mai buna initiativa de tineret din programul Youth al Comisiei Europene, pentru anul 2004. Proiectul asociatiei Ethos se afla la a treia distinctie, dupa premiul similar obtinut in anul 2003 si premiul Golden Awards for Excellence la editia 2003 a Romanian Public Relations Awards. Olimpiadele Comunicarii sunt prima serie de competitii practice pentru studentii care isi doresc o cariera in relatii publice, publicitate sau marketing politic. Echipe de studenti construiesc timp de doua saptamani strategiile de imagine ale unor clienti reali: companii, institutii publice sau oameni politici. Premiul a fost acordat in cadrul evenimentului "Superlativele Tineretii", organizat de Ministerul Educatiei si Cercetarii, impreuna cu ANSIT si Fundatia Amfiteatru, care a avut loc la Opera Romana, in prezenta a numeroase personalitati marcante ale vietii culturale, sociale si politice din tara noastra. "In cei patru ani in care a avut loc, Olimpiadele Comunicarii au devenit cel mai iubit brand pentru toti tinerii profesionisti in marketing, relatii publice sau advertising ", a declarat Dragos Dehelean, presedintele Asociatie de Comunicare Ethos. "Pentru acestia ne dorim ca participarea la Olimpiadele Comunicarii sa fie o garantie a unei cariere, intr-o industrie in care prospetimea ideilor, inteligenta si excelenta sunt atributele esentiale ale succesului". Asociatia de Comunicare Ethos este o organizatie neguvernamentala a carei misiune este sa promoveze comunicarea profesionista ca mijloc de eficientizare a activitatii organizatiilor si institutiilor romanesti. Impreuna cu agentia de relatii publice Millenium Communications desfasoara, pe langa Olimpiadele Comunicarii, o serie de alte trei proiecte anuale de succes: Gala Societatii Civile, Festivalul de Comunicare Digitala Internetics si AdPrint European Festival.
Autor: Emilia Ursachi