25 mai 2007
Echipele finaliste si-au luat rolul in serios. Sunt pregatite de prezentarile publice la care au muncit timp de 3 saptamani. Au lucrat direct cu clientii, au avut PR, au trait ca in agentie.
Luni si marti, pe 28 si 29 mai,
vor avea loc la Palatul Parlamentului prezentarile echipelor finaliste la cea
de-a VII-a editie a Olimpiadelor Comunicarii.
Prezentarile sunt ultima etapa a concursului Olimpiadelor Comunicarii. Finalistii,
grupati in echipe de cate cinci membrii au avut la dispozitie trei saptamani
pentru a realiza campanii de imagine pentru clienti reali. Clientii, in functie
de proba la care au participat, au fost: mari companii sau institutii media,
oameni politici, ministere sau alte institutii publice.
Pentru a sti la ce sa ne asteptam de la seria de prezentari a saptamanii
viitoare, iaa.ro a stat de vorba cu cativa participanti. De
exemplu, echipa Ceai de Tei, finalista la Olimpiadele Comunicarii la proba
de advertising, crede ca "orice problema are o solutie. Sau mai
multe. Singura dificultate e sa o gasesti.
De aceea, propunem ca toata lumea sa fie calma si noi le oferim solutii",
spun acestia.
In ceea ce priveste brieful echipei Ceai de Tei, acesta era axat pe dorinta
companiei Coca Cola de a creste consumul la masa in familie zi de zi, nu doar
cu prilejuri speciale. Si pentru ca totul sa para mai credibil si solutiile gasite
de participanti mai viabile, toate echipele au beneficiat de sprijinul
oamenilor care lucreaza pe acel client. Astfel, din partea McCann, "Raluca
Iacob, Titus Dumitrescu si Ileana Serban au fost reprezentanti buni Coca
Cola", declara echipa Ceai de Tei.
Prin ochii echipelor participante, proba finala pare a fi foarte dificila deoarece
cei inscrisi par a fi creativi si ingeniosi. Insa, "noi, Ceai de Tei,
suntem convinsi ca in final juriul va aprecia strategia si solutiile creative
propuse, chiar daca poate pe scena unii vor prezenta juriului scenete sau
vodeviluri. In final, va conta Ideea relevanta, noua si... misto,
pentru ca show si aruncaturi cu confeti prin sala poti sa tot faci dupa ce castigi.
Iar noua... noua ne plac confetiile de la final." - conchide echipa Ceai
de Tei.
Autor: Andreea Pavel