28 apr 2005
BUCUREŞTI, 28 aprilie - Echipele cu cele mai bune strategii de imagine înscrise la ediţia a V-a a Olimpiadelor Comunicării au fost premiate miercuri în cadrul unei festivităţi ce a avut loc la Camera de Comerţ şi Industrie a României.
Astfel, la secţiunea Comunicare Politică, locul I a fost câştigat de eschipa CASCADE, client deputatul Peter Eckstein Kovacs – UDMR, locul al II-lea i-a revenit echipei Cats-eyes, client Roberta Anastase – PD, în timp ce locul al III-lea a fost obţinut de echipa Zauber Komunikation Gmbh, client Raluca Turcan – PNL.
La secţiunea Comunicare Instituţională, locul I a fost ocupat de echipa R.ACORD, client Ministerul Justiţiei, locul al II-lea a revenit echipei Minţi Dezbrăcate, client Agenţia Naţională pentru Sprijinirea Iniţiativelor Tinerilor, iar pe locul al III-lea s-a clasat Efectul Bulgăre, care a lucrat pentru M.A.I.
Clasamentul secţiunii Relaţii Publice arată în felul următor: pe locul I echipa ToP Racers, client Unilever, locul al II-lea i-a revenit Spotlight, client Televiziunea Română, iar pe locul al III-lea, echipa Brand Damage, client Britcom.
La secţiunea Advertising, locul I a revenit echipei Reservoir Eggs, client Business Magazin. Reservoir Eggs a câştigat şi premiul oferit de Zapp pentru cea mai creativă echipă. Locul al II-lea a fost obţinut de PHI Advertising, client BRD Groupe Société Générale, iar locul al III-lea a fost ocupat de echipa SIDE, client Zapp.
Cele 42 de echipe înscrise la Olimpiadele Comunicării au realizat timp de două săptămâni strategii de imagine pentru o serie de clienţi reali: companii, ministere sau oameni politici. După această perioadă, echipele finaliste şi-au prezentat campaniile realizate în faţa publicului şi a juriului format din personalităţi marcante ale industriei de comunicare din România.
Printre cei prezenţi aseară la festivitatea de premiere s-au numărat Alina Gavrilă, director general Gavrilă şi Asociaţii, Bogdan Naumovici , director de creaţie Leo Burnett, Felix Tătaru, General Manager gmp/MAP, Victor Ponta şi Daciana Sârbu şi alţii. Cei doi MC care au asigurat buna dispoziţie au fost Daniel Buzdugan şi Mihai Morar, Radio 21.
Dumitru Borţun, membru al juriului la secţiunea Comunicare Inmstituţională, a declarat că anul acesta echipele au fost mai mult orientate spre strategii de marketing şi că briefurile date au fost mult mai bune. De cealaltă parte, Alina Gavrilă, care a jurizat proba de Advertising, a spus că anul acesta accentul s-a pus mai mult pe Art Direction, creativilor lipsindu-se „inteligenţa ideilor” din anii precedenţi.
Olimpiadele Comunicării sunt un proiect finanţat de Autoritatea Naţională pentru Tineret şi organizat în parteneriat cu Televiziunea Română. Organizator a fost Asociaţia de Comunicare Ethos. Printre sponsori se numără Zapp, Unilever South Central Europe, JTI, BRD Groupe Société Générale şi Leo Burnett.