27 apr 2005
Miercuri 27 aprilie, cu incepere de la ora 19:00, are loc la Camera de Comert si Industrie a Romaniei si a Municipiului Bucuresti Festivitatea de Premiere din cadrul Olimpiadelor Comunicarii.
Olimpiadele Comunicarii sunt un proiect anual organizat de Asociatia Ethos, si constau in patru competitii corespunzatoare celor mai importante domenii ale pietei de comunicare: advertising, relatii publice, comunicare institutionala, comunicare politica. In cadrul concursului, 42 de echipe formate din cate cinci studenti si calificate in urma unor preselectii la care au participat peste 800 de candidati, au realizat timp de doua saptamani strategii de imagine pentru o serie de "clienti" reali: companii, ministere sau oameni politici.
In urma acestei perioade, echipele finaliste si-au prezentat campaniile realizate, in fata publicului si a unui juriu care a avut in componenta personalitati marcante ale industriei de comunicare din Romania: specialisti din companii, din agentii de relatii publice si advertising, jurnalisti de top si figuri importante ale spatiului universitar.
Medaliile castigate in concursul Olimpiadelor sunt cea mai importanta distinctie pe care o poate obtine in Romania un tanar care isi doreste o cariera intr-unul din domeniile comunicarii profesioniste. De aceea evenimentele reprezinta un real interes atat pentru tinerii aspiranti, cat si pentru profesionistii seniori, care isi propun sa identifice in randurile lor viitori angajati si colaboratori.
Printre cei care ii vor premia miercuri pe cei mai buni concurenti se numara: Karoly Borbely (Autoritatea Nationala pentru Tineret), Robert Redeleanu (Zapp), Iuliana Klebleev (Camera de Comert si Industrie a Romaniei si a Municipiului Bucuresti), Gilda Lazar (JTI Romania), Dumitru Bortun (Asociatia Romana a Profesionistilor in Relatii Publice), Anca Gheorghe (TVR), Alina Gavrila (Gavrila&Asociatii), Adela Pascu (BRD Groupe Societe Generale), Cristian Pirvulescu (Asociatia ProDemocratia), Ovidiu Miculescu (Europa FM), Andrei Bortun (Millenium Communications).
Festivitatea va fi continuata de la ora 22:00 de o petrecere la care este invitata intreaga comunitate a profesionistilor in comunicare, atat seniori cat si reprezentanti ai tinerei generatii.
Olimpiadele Comunicarii sunt un proiect finantat de Autoritatea Nationala pentru Tineret si organizat in parteneriat cu Televiziunea Romana. Proiectul se desfasoara cu sprijinul unor sponsori ca: Zapp (sponsor principal), Gavrila & Asociatii, Unilever South Central Europe (sponsorul probei de advertising), JTI Romania (sponsorul probei de relatii publice), BRD Groupe Societe Generale (sponsorul probei de comunicare institutionala), Leo Burnett, Quadrant Amroq Beverages, Interbrew Romania, Blue Leaf Multimedia, Global Spirits Company, Britcom, British Council.
Toate evenimentele se organizeaza sub auspiciile Centrului de Conferinte al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei si a Municipiului Bucuresti, Gazda Oficiala a Olimpiadelor Comunicarii.
Datorita semnificatiei strategice a proiectului pentru industria de comunicare din Romania, acesta este sustinut de cele mai importante organizatii din domeniu: International Advertising Association (IAA), Asociatia Romana a Profesionistilor in Relatii Publice (ARRP) si Clubul Companiilor de Relatii Publice (CCRP). De asemenea Olimpiadele Comunicarii beneficiaza de promovarea oferita de unele dintre cele mai importante institutii media din Romania: Radio 21, Ziarul Financiar, Business Magazin, Academia Catavencu, Cotidianul, Ziua, Curentul, Media&Advertising, Imagoo, Markmedia.ro, Cariere, B 24 FUN si RDS.
Pentru mai multe detalii contactati:
Marius Balaci
Director de PR Asociatia de Comunicare Ethos
Telefon: 021 410 06 67
Fax: 021 410 40 73
Mobil: 0721 247 568
E-mail:
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
|