ConcursJuriuParticipantiPremii bloguriEvenimenteFAQParteneriPresaResurseIstoricForum
Utilizator Parola Mi-am uitat parola Creare cont
Contact Termeni si conditii Harta site
Home arrow Juriu arrow Asteptarile membrilor juriului de la proba Relatii Publice
ALERTA
Fii sigur ca esti la curent cu noutatile de la Olimpiadele Comunicarii!
NOUTATI
Ne vom revedea in 2011 Castigatorii editiei 2009 Invitatie "oficiala" la Festivitatea si Petrecerea OlimpicaVezi toate noutatile

Urmareste prin RSS blogurile participantilor
Mentionari pe bloguri
"Un final si un nou inceput"
(Dragos Dehelean) 
"Şi-am încălecat pe-o şa, şi v-am spus povestea-aşa!"
(Echipa DOT) 
"Gustul dulce al…victoriei"
(5 o'clock team) 
"Olimpiadele Comunicarii 2009"
(Claudia Ciuta) 
"Olimpiadele Comunicarii: mai mult decat un concurs"
(Corina ) 

Vezi toate mentionarile



Asteptarile membrilor juriului de la proba Relatii Publice

Alexandra Dinita, Director General - Free Communication
Membru al juriului la proba Relatii Publice.

"Am observat in anii precedenti ca echipele se straduiesc foarte mult sa fie cit mai creative, sa iasa din tipare, sa se remarce prin originalitate, ceea ce nu e un lucru rau. Le recomand insa concurentilor sa nu se lase prea tare luati de acest val si sa incerce sa puna accent pe gindirea strategica si pe constructia unei comunicari simple si eficiente.

In lumea reala a Relatiilor Publice clientii platesc rezultatele si nu creativitatea ca si conditie sine qua non, iar rezultatele apar numai atunci cind o idee originala pleaca de la o strategie desteapta si este transmisa clar si coerent, fara inflorituri inutile.
"

Ioana Manoiu, Managing Partner - GMP PR
Membru al juriului la proba Relatii Publice.

"Anii trecuti, majoritatea prezentarilor au inclus fie PR clasic, tactici traditionale precum conferinte de presa sau comunicate, fie actiuni de BTL.

Anul asta va recomand sa uitati de clisee, sa uitati de evenimente si tactici de advertising. Veniti cu strategii bine documentate si argumentate, cu idei de PR creative si subiecte de presa interesante. Nu incercati sa impresionati juriul prin coregrafia prezentarii, ci prin prospetimea ideilor si ingeniozitatea abordarii!
"

Stefania Stavrositu, Junior Partner - The Practice
Membru al juriului la proba Relatii Publice.

"Stiu astazi mai multe lucruri decat stiam ieri, daramite acum opt ani, cand am participat impreuna cu colegi de facultate la prima editie a Olimpiadelor Comunicarii! Pe atunci nu aveam foarte multe cunostinte teoretice, dar eram pasionata de comunicare, voiam sa capat cat mai multa experienta si sa ma confrunt cu o situatie cat mai aproape de una reala. Exact ceea ce ofera si reprezinta Olimpiadele.

Sper sa intalnesc in voi, concurentii de anul acesta, in primul rand entuziasm fata de competitie, dorinta de a demonstra. Atitudinea mi se pare esentiala, in aceasta faza mai importanta decat cunostintele teoretice. Gandindu-ma ca veti fi viitorii mei colegi sau parteneri, nu pot sa nu imi doresc sa ma inconjor de oameni pasionati, care vin cu idei frumoase, nealterate de blazare. Oameni care sa creada ca sunt in stare de orice si care sa demonstreze ca stiu, ca pot, dar mai ales ca vor.
"

Membru al juriului la proba Relatii Publice.

"Revin an de an la Olimpiadele Comunicarii pentru ca astept sa vad acolo, pe scena, performerii. Nu pe cei care creeaza spectacol, ci pe cei care fac impresie cu abordarea strategica, pe cei care surprind cu prospetimea si relevanta ideilor, cu maturitatea si luciditatea gandirii.

Anul trecut am adus unul dintre performerii de pe scena direct in agentie, in urma unui interviu de angajare cu un rol mai mult formal. Suntem colegi in continuare si calitatile pe care le-am remarcat in timpul Olimpiadelor s-au confirmat in activitatea de consultanta pe care o desfasoara zilnic la Premium Communication.

Anul acesta as vrea ca echipa noastra sa se imbogateasca din nou, sa gasim un nou star pe care sa-l angajam fara prea multe fasoane. Nu stiu cat suntem de constienti cu totii, dar premiile de la Olimpiadele Comunicarii se pot acorda uneori pe perioada nedeterminata...
"

Bogdan Theodor Olteanu, PR Director - Millenium Communication
Membru al juriului la proba Relatii Publice.

"Olimpiada e un concurs sportiv. Ati venit aici sa va jucati, iar mie imi plac la nebunie jocurile.

Orice joc are implicit reguli. Iar aici prima regula, dupa mine, este sa fiti seriosi. Adica ma astept sa jurizez niste oameni responsabili, care isi doresc sa lucreze intr-o agentie, care lupta aici, la Olimpiadele Comunicarii, pentru o astfel de pozitie.

De aceea, primul exercitiu de creativitate ar suna cam asa: pretindeti ca deja sunteti angajati intr-o agentie. Asumati-va fiecare pas, fiecare decizie! Jonglati cu resursele voastre creative astfel incat, la final, rezultatul sa fie unul elaborat si pe deplin argumentat. Propuneti solutii eficiente si pragmatice.

Dupa ce ati terminat prezentarea, mai uitati-va o data peste ea, gandindu-va ca nu este pentru Olimpiadele Comunicarii, ci pentru un client al agentiei. In functie de aceasta prezentare castigati sau pierdeti un client, castigati bani sau nu, sunteti angajati sau incurajati sa va dezvoltati cariera in alta parte.

Eu imi propun sa jurizez asa cum o fac zi de zi la munca, cu prezentarile colegilor mei: ca un client.
"

Larisa Petrini, Director - Saatchi&Saatchi PR
Membru al juriului la proba Relatii Publice.

"Ma intorc cu bucurie in fiecare an la Olimpiadele Comunicarii pentru ca regasesc aici acel entuziasm specific inceputului. Pentru studentii care isi doresc o cariera in domeniul comunicarii aceasta competitie reprezinta o minunata oportunitate de a face primii pasi in aceasta industrie, de a intelege aspectele practice ale PR-ului, dincolo de teoria din scoala.

Sper ca anul acesta sa vad mai multe strategii si idei "curate" de PR, pentru ca am observat in anii trecuti tendinta de a raspunde unui brief de PR printr-o propunere care acoperea si alte domenii ale comunicarii (ATL, BTL etc). Trend-ul general, nu numai in domeniul nostru, este catre specializare. Cred ca trebuie sa ne obisnuim cu ideea si sa ne dezvoltam in acest sens, seniori si juniori deopotriva.
"

Imola Zoltan, Managing Partner - McCann PR
Membru al juriului la proba Relatii Publice.

"Pe an ce trece, evenimentele dedicate instrumentelor si formelor de comunicare devin mai numeroase, mai interesante si mai profesioniste.

Intre acestea insa se disting clar Olimpiadele Comunicarii, eveniment devenit reper atat pentru profesionistii in comunicare cat si pentru cei care aspira la un astfel de statut.

Il astept cu nerabdare, e trecut in agenda mea in fiecare an si sunt convinsa ca si de aceasta data evenimentul va fi o reusita.
"

Alin Zainescu, Managing Partner - New Media
Membru al juriului la proba Relatii Publice.

"Sunt nerabdator sa vizitez si anul acesta Fabrica de talente a Olimpiadelor. Sa cresti talente este o misiune frumoasa care depinde in mare masura de entuziasmul si hotararea celor care vor sa construiasca o cariera remarcabila.

La editia 2008 a Olimpiadelor vreau sa descopar fler si pasiune pentru comunicare. Pastrez asadar aceleasi asteptari ca si la editia precedenta, iar daca se mentine traditia, ar trebui ca si anul acesta sa imi fie intrecute.
"

Iulia Tanase, Managing Partner - Image Promotion
Membru al juriului la proba Relatii Publice.

"Anul trecut am fost impresionata de pasiunea si energia cu care fiecare echipa si-a sustinut prezentarile.

La nivelul continutului insa, putini au fost cei care au reusit sa iasa din cliseele clasice, sau care nu au confundat relatiile publice cu advertising-ul. Acesta e singurul loc unde imi doresc sa vad o alta abordare din partea participantilor de anul acesta.

Nu imi doresc sa vad doar creativitate, ci si o strategie bine pusa la punct, cu actiuni realiste, care ar putea fi implementate si in viata reala.
"

Hortensia Nastase, Deputy Managing Director - Lowe Public Relations
Membru al juriului la proba Relatii Publice.

"Am asteptari mari de la aceasta editie a Olimpiadelor. Sunt nerabdatoare sa vad proiecte creative, idei avangardiste si prezentari interactive. Daca mai sunt si frumos sustinute, chiar o sa fiu impresionata :) .

Pentru ca suntem intr-o competitie adresata in principal studentilor si pentru ca este ocazia unica in care voi puteti crea in lipsa constrangerilor, sunt nerabdatoare sa va testez limitele in acest sens. Experienta ne-a aratat ca, atunci cand pasiti in real life, in viata de agentie, elanul nu va este diminuat de limitele inerente pe care le seteaza un brief, ci dimpotriva cautati challenge-ul din spate si livrati solutii surprinzatoare.

Pe de alta, parte doresc sa vad si un simt al realitatii in propunerile din Olimpiade; la urma urmei, suntem aici intr-un simulacru al realitatii, iar finalitatea este cat se poate de concreta atunci cand vorbim de strategii de comunicare. Sper sa vad ca aveti simtul banului, din stomac; sper sa vad ca v-ati dezvoltat simtul empatic si ca aveti capacitatea de a va adresa publicului corect in limbaj adecvat si cu mijloace potrivite.

Mai mult decat atat, voi fi foarte atenta la aptitudinile de comunicare si lucru in echipa pe care le consider esentiale in dezvoltarea armonioasa a unui specialist in comunicare. Am descoperit recent un citat al unui antreprenor american care imi reconfirma aceasta teorie: “When I was an investor, I would much rather invest in a good team with a bad idea than a bad team with a good idea.”

Si ca sa lansez o provocare puctuala, va invit la inovatie in ceea ce priveste suportul de prezentare a ideilor voastre; imi doresc demult sa vad apusa epoca prezentarilor in powerpoint cu efecte de animatie.

Nu in ultimul rand, vreau sa ii felicit "din toti rarunchii” pe initiatorii proiectului si sa le zic la mai mare!

Succese maxime!
"

Cristina Hanganu, Director Corporate Communication & PR - Odyssey
Membru al juriului la proba Relatii Publice.

"Nu am retete de cistigat Olimpiadele, nici sfaturi intelepte. Nici asteptari pe care sa le indepliniti. Imi doresc doar ca aceasta intilnire sa fie una din care noi toti cei care participam sa invatam ceva, sa plecam acasa cu cateva subiecte de reflectie si, de ce nu, introspectie. "

Fulga Dimitrescu, Communications Manager - JTI Romania
Membru al juriului la proba Relatii Publice.

"Ma bucur sa particip din nou la Olimpiadele Comunicarii, pentru mine este de fiecare data o experienta deosebita. Am multe de invatat de la colegii mei mai tineri, care vin cu idei proaspete si cu un entuziasm debordant. Noul val de comunicatori promite mult, iar rolul Olimpiadelor Comunicarii este sa le dea sansa de a se face cunoscuti in breasla. Ii astept cu interes si le urez mult succes! "