20 apr 2006
Luni, 17 aprilie, a fost prima zi de conferinte din cadrul Olimpiadelor Comunicarii.
Poti vedea prezentarile sustinute de invitati in pagina fiecarei conferinte . Tot in aceste pagini vom publica ulterior si inregistrarile audio/video ale prezentarilor.
Pe site gasesti si o Galerie Foto a conferintelor din prima zi.
Asteptam opiniile tale referitoare la Conferinte pe Forum.
I "Ce-i trebuie specialistului in PR ca sa ajunga angajatul preferat al managerului general?"
Oferita de JTI Romania
Oferita de JTI Romania
Moderator: Fulga Dimitrescu (JTI Romania). Invitati: Raluca Mandache (ABN AMRO Bank), Crenguta Rosu (DC Communication), Gabriela Lungu (Ogilvy PR), Miron Mateescu (Media Image Group).
Vezi prezentarile conferintei
Conferinta a abordat rolul pe care trebuie sa-l aiba specialistul in Relatii Publice (PR) in cadrul unei companii. Dezbaterea a plecat de la observatia moderatoarei, Fulga Dimitrescu (JTI Romania), ca tinerii care isi doresc o cariera in acest domeniu nu ar trebui sa se astepte la un rol de “vedeta” in cadrul companiei, ci mai degraba la unul asupra caruia planeaza multe neintelegeri, mai ales la nivelul managementului.
Printre recomandarile pe care le-a oferit Raluca Mandache (ABN AMRO Bank), specialistilor in PR s-a numarat si aceea de a intelege ca publicurile carora trebuie sa se adreseze sunt publicuri neasteptat de diverse: de la clienti, la autoritati si experti guvernamentali, pana la sindicate din interiorul companiei sau la echipa de management.
In aceeasi idee Gabriela Lungu (Ogilvy PR) le-a prezentat participantilor trei categorii, duse la extrem, in care s-ar putea incadra relatia lor cu managerul sau patronul pe care il consiliaza: “Antrenor - Sportiv de performanta”, “Slujitor - Stapan”, “Dadaca-Copil”. Tot ea a aratat si cum trebuie sa se raporteze specialistul in PR la fiecare dintre aceste relatii: sa urmareasca sa potenteze talentele native ale managerului, sa respecte birocratia impusa de acesta sau, respectiv - sa ii acorde o atentie deosebita si sa-i ofere recomandari detaliate despre ce trebuie sa faca.
Printre problemele pe care le intampina un specialist in PR a fost mentionata si aceea a evaluarii activitatii sale, mai ales in privinta relatiei cu presa. In acest sens, Miron Mateescu (Media Image Group) a aratat ca evaluarea strict cantitativa a aparitiilor in presa nu este cea mai relevanta. Mai degraba ar trebui folositi indicatori calitativi, cum ar fi: favorabilitatea unei aparitii in presa, daca este un articol dedicat sau doar o mentiune, asocierea numelui de brand cu anumite cuvinte cheie, audienta probabila (conform cu SNA) etc. Tot referitor la relatia cu presa, Crenguta Rosu le-a aratat participantilor care sunt barierele “naturale” pe care trebuie sa le depaseasca specialistul in PR intr-un mediu corporativ: disiparea informatiei in organizatie, cliseele de limbaj sau termenii tehnici, disproportia intre diversitatea publicurilor unei companii si mijloacele de comunicare disponibile etc.
II "Daca as crede in organizatia ta, in ce as crede?"
Oferita de Unilever SCE
Moderator: Ovidiu Miculescu (EDI Romania). Invitati: Alexandra Olaru (Unilever SCE), Gilda Lazar (JTI Romania), Adela Pascu (BRD - Groupe Societe Generale), Florentin Scarlat (Ozone Laboratories).
Vezi prezentarile conferintei
Prima invitata, Alexandra Olaru (Unilever SCE), a mutat discutia despre activitatea specialistului in PR de la aspectele tehnice, la rolul pe care trebuie sa-l aiba acesta in formularea misiunii companiei si apoi in traducerea ei in valori si in programe de comunicare. Una dintre cele mai dificile sarcini a spus si Adela Pascu (BRD - Groupe Societe Generale) este aceea de a construi o misiune sociala credibila unei organizatii care este in esenta mercantila.
In viziunea lui Florentin Scarlat (Ozone Laboratories), cea mai importanta audienta care trebuie convinsa de valorile si misiunea companiei sunt chiar angajatii sai. Daca acest demers are succes, compania va avea pe de o parte angajati mai fideli, iar pe de alta parte va reusi sa fie coerenta in fata publicului larg, care isi formeaza imaginea despre o companie in primul rand in urma interactiunilor cu reprezentantii sai.
In opinia Gildei Lazar (JTI Romania), pentru ca specialistul in PR sa poata construi o reputatie solida companiei sale trebuie sa fie sincer si sa isi construiasca lui insusi, in timp, un capital pozitiv de imagine. Ea le-a aratat participantilor care sunt principalele tipuri de programe prin care o companie poate sa demonstreze ca este responsabila fata de societatea in care activeaza.
III "Leo Academy – cea mai buna scoala de publicitate"
Oferita de Leo Burnett
Invitati: Bogdan Naumovici (Leo Burnett) si Laurentiu Semeniuc (Leo Burnett).
Vezi prezentarile conferintei
Laurentiu Semeniuc a prezentat proiectul Leo Academy si a aratat ca el pleaca de la un aparent paradox al pietei fortei de munca din advertising: desi exista atat un interes crescand din partea tinerilor care vor sa se angajeze, cat si o cerere mare din partea agentiilor, rata de succes a celor care reusesc sa isi gaseasca un loc de munca este relativ mica. Cauza este, conform reprezentantilor Leo Burnett, pregatirea superficiala a candidatilor. De aceea, acestia le-au recomandat participantilor sa isi desavarseasca pregatirea, atat teoretica dar si practica, inainte de a se angaja: prin lectura cartilor clasice de marketing si advertising, prin informarea periodica din presa de specialitate sau prin participarea la evenimente de acest gen.
Bogdan Naumovici a prezentat un studiu de caz al campaniei Bergenbier "Prietenii stiu de ce", client Interbrew Romania.Campania a adus agentiei Leo Burnett marele trofeu Grand Effie in cadrul celei de-a treia editii Effie Awards. In opinia invitatului, o echipa puternica, pasionata si o buna strategie de brand sunt cei mai importanti factori de succes in obtinerea eficientei.
Nu uita ca asteptam opiniile tale despre Conferinte pe Forum.
|